La fel ca și la oamenii, la pisici erup dinți de lapte în prima parte a vieții, după care aceștia sunt schimbați cu dinți permanenți.

În jurul vârstei de trei săptămâni vor începe să erupă dinți deciduali, sau de lapte, iar până la vârsta de 6-8 săptămâni dentiția va fi completa, mai exact pisoiul va avea 26 de dinți. Incisivii și caninii sunt primii dinți care apar, după care urmeaza și premolarii și molarii.

Schimbarea dentiției temporare (de lapte) cu cea permanentă este un proces relativ rapid la pisici și are loc între vârsta de 10 săptămâni și 6 luni. Începe cu schimbarea incisivilor și până la vârsta de 6-7 luni, o pisică ar trebui să aibă o dentiție completă de 30 de dinți permanenți.

În mod ideal, atunci când dinții permanenți încep să erupă, dinții de lapte asociați acestora cad. Proprietarii pot găsi bucăți sau chiar dinți întregi în apartament dar deseori aceștia cad în timpul hrănirii și sunt inghițiți odată cu măncarea.

Procesul de schimbare a dentiției poate produce discomfort pisicilor, adesea proprietarii observand salivare în exces, halitoză (respirație urât mirositoare), gingii roșii, stri de sânge în cavitatea bucală sau animalul poate refuza hrana. De asemenea pisicile vor roade jucării, mobilă și alte obiecte pentru a ameliora discomfortul.

În unele cazuri dinții de lapte pot persista atunci când cei permanenți deja au erupt, astfel forțând dintele permanent să erupă într-un unghi anormal sau într-o poziție incorectă, rezultând chiar malocluzii (aliniere incorectă a tablelor dentare).

Cel mai des se întâlnește persistența caninilor superiori, urmată de cea a caninilor inferiori, după care cea a incisorilor. În cazuri mai rare s-a documentat și persistența premolarilor.

Cea mai mare problemă în cazul persistenței dinților de lapte este prezentată de aglomerarea dentară care predispune la depozitarea resturilor de mâncare în jurul dinților care duce la depunerea tartrului, apariția carilor, gingivită și periodontoză. Dacă nu se intervine din timp acestea pot duce chiar la pierderea prematură a dintilor permanenți. Iar în cazul în care cei doi dinți (decidual și permanent) sunt supraaglomerați unul lângă celălalt, prn fricțiune smalțul dentar poate fi compromis iar în unele cazuri, caninul permanent poate fi forțat să erupă spre interior, chiar ajungând sâ puncționeze gingia, provocând plăgi care se pot suprainfecta.

Tratament și recomandări

Singura variantă de a rezolva problema dinților de lapte persistenți este extragerea acestora, intervenție ce se poate face doar sub anestezie generală și în unele cazuri necesită și un examen radiologic înainte și după intervenție.

Igiena orală este la fel de importantă și la animale ca și la oameni, din această cauză este recomandată verificarea dentiției puilor periodic, igienizarea prin periat și geluri orale de la o vârstă fragedă și încurajarea roaderii jucărillor create special pentru asta, pe timpul schimbării dentiției

Concluzie

Persistența dinților de lapte la pisici este o afecțiune care poate avea consecințe pe termen lung dacă nu este observată și tratată la timp. Intervenția timpurie și îngrijirea adecvată pot preveni complicațiile și pot asigura o dezvoltare sănătoasă a dentiției permanente.