Documente necesare pentru a călători cu animalele de companie în afara țării.
24 mai, 2026
MayaVet
0 Comentarii
Tot mai frecvent, proprietarii de animale aleg să-și ia prietenii patrupezi cu ei în călătorii, fie concedii sau chiar mutări definitive în alte țări.
Este foarte important ca proprietarii să conștientizeze, că există câteva reguli, ca și la noi oamenii, pentru a facilita identificarea animalelor care trec granițele țărilor și să cunoască și respecte câteva cerințe legale privind documentele și procedurile necesare.
În Uniunea Europeana, legile sunt armonizate și destul de simplificate pentru a ajuta proprietarii să mute animalul de companie dintr-o țară membră în alta, astfel trebuie ținut cont de următoarele aspecte:
Animalul trebuie să aibă vârsta minimă de 3 luni De multe ori se întâmplă ca o persoană care nu mai locuiește în țară să dorească să adopte sau achiziționeze un puiuț de aici și să se întoarcă cu el în țara în care locuiește și să aibă surpriza ca puiul să fie prea mic pentru a călători. Vârsta minimă de 3 luni este obligatorie deoarece toate animalele care călătoresc în afara granițelor trebuie să fie vaccinate antirabic (lucru ce se poate face doar după vârsta de 3 luni)
Microcipul de identificare Toate animalele care părăsesc sau intră într-o țară sunt identificate cu ajutorul unui microcip electronic.
Acesta se implanteaza la un cabinet veterinar, sub piele, de obicei la nivel interscapular (intervenție care durează doar câteva secunde, se face o singură dată în viața animalului și provoacă durere/discomfort minim la momentul implantării). Este important ca implantarea să aibă loc înainte de vaccinarea antirabică, vaccinul fiind considerat valid doar în aceste condiții.
Pașaport pentru animale de companie Pasaportul este documentul cel mai important de care un animal are nevoie pentru a călători, se emite de către medici veterinari autorizați, în principiu la orice cabinet veterinar și conține informații despre animal, cel mai important fiind numărul microcipului dar și alte date de identificare, date despre proprietari și istoricul vaccinărilor și deparazitărilor. Pașaportul este obligatoriu pentru câini, pisici dar și dihori.
Vaccinarea antirabică Vaccinul împotriva rabiei este obligatoriu pentru toate animalele de companie care călătoresc. Vaccinarea trebuie să fie în termen de valabilitate și efectuată după implantarea microcipului. De asemenea, trebuie respectată o perioadă de așteptare, de 21 de zile de la prima vaccinare (prima vaccinare antirabică din viața animalului sau prima după ce a fost implantat microcipul) înainte de a putea călători.
Tratamentul antiparazitar și viza Majoritatea țărilor solicită tratamente suplimentare împotriva paraziților interni (de exemplu împotriva echinococusului/tenie). Aceste tratamente trebuie efectuate cu 24-48 de ore înainte de intrarea în țara respectivă și trebuie consemnate în pașaport.
De asemea se va face o consultație generală a animalului, tot înainte de călătorie pentru a ne asigura că acesta este clinic sănătos înainte de intrarea într-o altă țară și se va viza pașaportul
Certificat de sănătate În anumite situații, mai ales pentru călătoriile în afara Uniunii Europene sau pentru revenirea din țări terțe, poate fi necesar un certificat de sănătate emis de un medic veterinar official
Titru de anticorpi Reprezintă o analiză de sânge, care atestă nivelul de protecție al animalului după vaccinarea antirabică (câine, pisică, dihor) și este necesar în principal pentru intrarea în țările cu risc scăzut sau fără rabie sau pentru reintrarea în UE din țări cu risc ridicat.
Titru de anticorpi este solicitat la intrarea în următoarele țări: Australia, Japonia, Regatul Unit, Uniunea Europeană (la întoarcere din țări cu risc crescut), Islanda, Norvegia, Elveția, Coreea de Sud, Singapore, Israel, Africa de Sud, Canada, Qatar, etc
Alte cerințe Fiecare țară mai poate avea și reglementări suplimentare și restricții, din această cauză este foarte important ca proprietarul să se intereseze din timp de toate acestea și să plănuiască plecarea cu animalul de companie cu 3-6 luni înainte ca aceasta să aibă loc.
Concluzie Călătoriile sau mutările în afara țării cu prietenii noștrii blănoși nu sunt imposibile, dar necesită palnificare din timp și este important să se respecte toate cerințele țării în care urmează să mergem cu ei.
Toate informațiile necesare se pot afla de la cabinetul veterinar, de pe site-ul ANSVSA sau ambasada țării în care urmează călătoria.