Ce este microsporoza?

Reprezintă o micoză superficială cutanată, extrem de contagioasă, care afectează o gamă largă de animale, având o incidență deosebit de crescută la pisici și câini. Această patologie este produsă de fungi dermatofiți din genul Microsporum, organisme specializate care posedă proprietăți keratinolitice avansate, având capacitatea exclusivă de a invada și distruge structurile anatomice bogate în keratină, respectiv stratul cornos al epidermului, foliculii piloși și, în cazuri mai severe, unghiile/ghearele (onicomicoză).

Infecția se manifestă prin apariția unor leziuni cutanate caracteristice, cu aspect numular (cerculețe), alopecice (zone lipsite de păr), eritematoase și acoperite de scuame sau cruste.

Caracterul zoonotic

Microsporoza este una dintre cele mai răspândite și importante zoonoze (boli ce se transmit de la animale la om) dermatologice întâlnite în practica veterinară curentă. Agentul patogen se transmite cu o ușurință remarcabilă de la animalele de companie la om. Mecanismul de transmitere poate fi direct, prin contactul pielii umane cu blana sau leziunile animalului infecat, sau indirect, prin intermediul obiectelor contaminate cu spori rezistenți: perii, pături, covoare, culcușuri sau instrumentar de toaletaj.

Cele mai afectate categorii sunt reprezentate de copii, personale vârstnice și oameni imunocompromiși sau aflați sub tratamente imunosupresoare, de asemenea este o afecțiune des întâlnită în rândul oamenilor care lucrează în contact direct cu animale (medici veterinari, tehnicieni, îngrijitori, etc.)

Agenții etiologici principali și factori predispozanți

În marea majoritate a cazurilor diagnosticate la câini și pisici, agentul cauzal este reprezentat de Microsporum canis, un fung dermatofit al cărui rezervor natural principal este specia felină. Mult mai rar, pot fi izolate specii precum Microsporum gypseum sau Microsporum distortum.

Ca și factori de predispoziție dependenți de gazdă, putem aminti vârsta, animalele tinere, în special puii sub vârsta de un an, prezintă cea mai ridicată predispozișie la infectare, din cauza imaturității sistemului imunitar, precum și a compoziției chimice diferite a sebumului, care nu oferă încă o barieră fungistatică eficientă.

La specia felină, rasele cu păr lung (Persană, Himalaya) prezintă o sensibilitate genetică accentuată, dezvoltând frecvent forme clinice generalizate, severe și refractare la protocoalele terapeutice standard. Un aspect de importanță epidemiologică deosebită îl reprezintă capacitatea unor rase de feline de a acționa ca purtători asimptomatici (în special Persanele), diseminând milioane de spori în mediu fără a prezenta nicio leziune dermală.

Un alt factor este reprezentat de statusul imunitar, prezența unor boli cronice sau imunodebilitare (de exemplu infecțiile cu virusul leucemiei feline – FeLV sau virusul imunodeficienței feline – FIV) sau utilizarea prelungită a corticoterapiei sistemice favorizează colonizarea fungică.

Iar ca factori externi predispozanți putem aminti: supraaglomerarea din felise/ canise sau adăposturi, igiena deficitară, umiditatea relativă crescută a aerului și temperaturile ridicate creează un microclimat ideal pentru supraviețuirea și germinarea sporilor. Microtraumatismele cutanate provocate de ectoparaziți (purici, păduchi, acarieni) acționează ca porți de intrare pentru fungi dermatofiți.

• Metode de diagnostic și examene paraclinice

Deoarece aspectul clinic al microsporozei nu este patognomonic și poate mima alte afecțiuni dermatologice (cum ar fi demodecia, foliculita bacteriană superficială sau dermatitele alergice), stabilirea unui diagnostic de certitudine necesită coroborarea obligatorie a datelor anamnetice cu examene de laborator specific, cum ar fi examinarea cu Lampa Wood. Sub acțiunea radiațiilor ultraviolete cu o lungime de undă specifică, firele de păr infectate de anumite tulpini de Microsporum canis (aproximativ 50-70%) emit o fluorescență strălucitoare, de culoare verde.

Un alt examen ar fi cel microscopic direct (Trichograma). Acesta constă în prelevarea de fire de păr și scuame de la periferia leziunilor active si examinarea la microscop. În caz de pozitivitate, se observă distrugerea structurii normale a firului de păr și prezența unui număr masiv de artrospori dispuși sub formă de manșon în jurul tijei pilare.

Iar pentru confirmare se pot face culturi fungice pe medii speciale pentru a identifica prezența acestora sau o altă metodă de confirmare ar fi prin PCR, capabil să detecteze secvențe specifice de ADN fungic în doar câteva zile, oferind o sensibilitate maximă.

Tratament și recomandări

Tratarea exclusiv locală a leziunilor vizibile este o eroare frevcentă care duce invariabil la recidive și cronicizare. Terapia topică (locală) are rolul esențial de a distruge sporii de la suprafața tijei pilare, reducând riscul de diseminare în mediu și de transmitere la om. Se recomandă îmbăieri odată la trei zile cu substanțe speciale sau șampoane.

Foarte importantă este terapia sistemică, care este obligatorie în formele generalizate, multifocale și în special la pisici. Medicamentele de elecție sunt antifungice cu siguranță ridicată pentru animale și acestea trebuie să fie date sau prescrise strict de un medic veterinar.

Tratamentul este de durată lungă (cel puțin trei săptămâni) și va fi fie plusat, cu pauze de o zi între administrări sau chiar o săptămână pauză după care se va relua.

Decontaminarea riguroasă a mediului este de asemenea foarte importantă, deoarece sporii de Microsporum canis pot supraviețui și rămâne infectanți în mediul exterior timp de 12 până la 18 luni, igienizarea spațiului de locuit este critică. Animalul infectat poate fi izolat într-o încăpere ușor de igienizat (ex. baie, hol cu gresie) până la terminarea tratamentului sau obținerea rezultatelor negative.

Concluzii si recomandări

Microsporoza reprezintă o provocare majoră în medicina veterinară, nu doar pentru că necesită un tratament riguros și de lungă durată dar și pentru că are implicații directe și asupra sănătății publice umane prin caracterul zoonotic.

Deși afecțiunea nu pune în pericol direct viața animalului, managementul acesteia necesită efort deosebit din partea proprietarului și eradicarea cu success depinde foarte mult efectuarea corectă a tratamentului local și sistemic, dublată de dezinfecția strictă a mediului ambiental.