Ce sunt paraziții interni?

Paraziții interni sunt helminți și protozoare, prezente în organismele vii, umane și animale, care se hrănesc și se multiplică în special la nivelul tractului digestiv, dar pot fi prezente și la nivelul altor sisteme și țesuturi.

În ciclul lor de multiplicare, un rol important îl au ouăle și oochisturile eliminate de organismele gazdă, care sunt omniprezente în mediul exterior și prezintă sursa de infectare pentru gazdele noi.

Acestea pot provoca infestații grave la animale, dar și la oameni, în special la categoriile vulnerabile cum ar fi tineretul, cei cu sistem imunitar slăbit sau de vârstă înaintată.

Infestațiile pot trece neobservate la început și își pot semnala prezența doar după ce paraziții s-au înmulțit peste măsură, chiar și un singur helmit putând să depună peste 50.000 de ouă pe zi.

 Principalele simptome ale infestaților cu paraziți interni

• Diaree
• Vomă
• Balonare
• Letargie (stare generală proastă)
• Pierdere în greutate
• Prurit (mâncărime)
• Mucoase palide (anemie)
• Tuse/strănut/secreții nazale (în cazul parazițilori pulmonari și cardiaci)
• Secreții oculare abundente (în cazul paraziților oculari)
• Urină sangvinolentă (în cazul paraziților la niv. vezicii urinare)
• Prezența paraziților în scaun sau vomă (în imaginea de mai jos se poate observa un nematod din genul Toxacara Cati, în scaunul unui pui de pisică de 5 luni, care nu a fost deparazitat intern)

Ciclul biologic al paraziților interni

Cele mai frecvente infestații parazitare apar la nivelul sistemului digestiv, afectând în special animalele fără stăpân și puii care provin de la aceștia. Datorită modului în care paraziții se multiplică, orice animal care are contact cu mediul exterior prezintă risc de infestare, din această cauză este foarte important ca fiecare proprietar de animal să respecte schema de deparazitare profilactică a animalului său.

Ciclul biologic poate fi direct în cazul în care parazitul are nevoie de o singură gazdă (om sau animal) pentru a se dezvolta și multiplica (de exemplu ascarizii), sau indirect în cazul în care este nevoie și de o gazdă intermedieră (animal, purice, etc.) care va ingera oul/oochistul, acesta se dezvoltă în interiorul organismului după care larvele vor parazita gazda definitivă (de exemplu teniile)

În ambele cazuri pentru dezvoltarea parazițiilor e nevoie ca acestea să fie ingerate, astfel pătrungând în organism, după care ajung la nivel intestinal sau migrează la țesuturile țintă prin sânge (plămâni, ficat, mușchi, ochi, etc), unde se fixează și ajung la maturitate, după care se reproduc și elimină ouă/oochisturi, astfel reluându-se ciclul.

Cât de des se fac deparazitările interne?

Recomandarea e ca prietenii noștri patrupezi să fie deparazitați în jur de 4 ori pe an (o dată la 3 luni) atunci când au contact zilnic cu mediul exterior prin plimbări, mai rar, cel puțin de 2 ori pe an în cazul în care nu au contact direct cu exteriorul (existând riscul de a introduce oochisturi din exterior pe îmbrăcăminte sau încălțăminte) sau chiar o dată pe lună/ o dată la 2 luni în cazul în care e vorba de câini de vânătoare sau animale care consumă carne crudă.

La pui deparazitările interne se pot începe de la vârsta de 2 săptămâni la căței și 3-4 săptămâni la pisoi, după care se vor face odată la 2 săptămâni până la vârsta de 3 luni, lunar până la vârsta de 6 luni după care se continuă cu recomandările prezentate mai sus pentru animalele adulte.

Dacă proprietarul preferă să reducă numărul deparazitărilor profilactice, se recomandă efectuarea examenelor coproparazitologice periodice deoarece de multe ori infestația trece neobservată, animalul eliminând oochisturi în mediul exterior în continuu, infestând alți patrupezi sau chiar oameni.

Tipuri de deparazitări interne

Cele mai răspândite forme de prezentare sunt cele sub formă de comprimate, care se administrează pe cale orală. Pentru animalele care refuză să înghita pastile, sau prezintă sensibilități digestive care pot duce la vomă mai există și varianta „spot-on”: picături care se aplica la nivel dermal, între omoplați. O a treia variantă pentru animalele foarte reticente ar fi deparazitarea internă cu antiparazitare injectabile (această metodă fiind de obicei evitată pe cât posibil din cauza substanțelor folosite și reacțiilor locale ce pot apărea la locul injectării).

Oricare variantă ar fi aleasă, este important ca deparazitarea să fie dozată în funcție de greutatea animalului și starea lui de sănătate, din această cauza de preferabil ar fi ca această să fie făcută de către un medic veterinar.

Concluzii

Pentru a evita riscul infestării animăluțelor noastre cu paraziți interni trebuie să respectăm deparazitările interne periodice în funcție de recomandările medicilor veterinar, iar dacă introducem un animal nou în familie, la fel de important este să ne asigurăm că acesta primește tratamentul antiparazitar, în special dacă nu se cunoaște istoricul lui.

Medic: Adél Czirják