Pisicile albe au fost privite de-a lungul timpului cu fascinație. În unele culturi au fost considerate simboluri ale norocului și purității, în altele au fost asociate cu ghinionul, cu fragilitatea sau chiar cu anumite „puteri” supranaturale. În realitate, culoarea albă a blănii este, în primul rând, rezultatul unor mecanisme genetice complexe.

Din punct de vedere veterinar, o pisică albă nu reprezintă o categorie aparte de „pisici bolnave”. Totuși, anumite caracteristici genetice asociate cu pigmentarea pot fi corelate cu unele probleme de sănătate, în special cu surditatea congenitală și cu un risc mai mare de afecțiuni cutanate induse de radiațiile ultraviolete.

Trebuie separate totuși, miturile de dovezi.

Mitul 1: „Toate pisicile albe sunt albinoase”: Fals

Aceasta este probabil una dintre cele mai frecvente confuzii.

Albinismul este o afecțiune genetică în care organismul are o capacitate redusă sau absentă de a produce melanina, pigmentul responsabil de culoarea pielii, blănii și ochilor. O pisică albă nu este însă automat albinoasă.

În multe cazuri, blana complet albă este determinată de gene care împiedică migrarea sau distribuția normală a melanocitelor în piele și foliculii piloși. Un mecanism important implică gena KIT, asociată cu dezvoltarea și migrarea melanocitelor în timpul dezvoltării embrionare. Așadar, o pisică poate avea genetic capacitatea de a produce pigment, dar pigmentul să nu ajungă în anumite țesuturi.

La o pisică albă adevărată, ochii nu trebuie să fie neapărat roșii sau roz. De altfel, pisicile albe pot avea ochi verzi, aurii, arămii, albaștri sau de culori diferite.

Mitul 2: „Toate pisicile albe cu ochi albaștri sunt surde”: Fals (dar există o bază biologică importantă în spatele mitului)

Există o asociere bine cunoscută între blana albă, ochii albaștri și surditatea congenitală la pisici.

Procesul este legat de melanocite. Aceste celule nu sunt implicate doar în pigmentarea blănii și a irisului, ci au un rol important și în dezvoltarea normală a structurilor urechii interne.

La unele pisici cu anumite variante genetice care produc depigmentare extinsă, absența melanocitelor din structurile urechii interne poate determina degenerarea aparatului auditiv și surditate neurosenzorială congenitală.

Riscul este deosebit de important la pisicile albe cu unul sau doi ochi albaștri, însă nu înseamnă că fiecare astfel de pisică este surdă.

Surditatea poate fi unilaterală sau bilaterală. O pisică surdă la o singură ureche poate părea perfect normală în viața de zi cu zi, motiv pentru care problema poate trece neobservată.

Concluzia ar fi că ochii albaștri și blana albă cresc suspiciunea pentru surditate congenitală, dar nu reprezintă un diagnostic.

Mitul 3: „Dacă o pisică albă este surdă, este și bolnavă în general”: Fals

Surditatea congenitală nu înseamnă că pisica are o stare generală de sănătate precară.

O pisică surdă poate avea o viață lungă și normală. Ea își adaptează comportamentul folosindu-se foarte mult de vedere, vibrații, miros și atingere.

Totuși, există câteva aspecte practice importante.

O pisică surdă nu poate auzi automobile, câini, oameni sau alte pericole care se apropie. De aceea, din perspectivă de medicină veterinară preventivă, accesul liber afară poate fi mult mai riscant.

În casă, pisica se poate adapta excelent. Proprietarul poate folosi semnale vizuale sau vibrații pentru a comunica cu animalul.

De asemenea, este important ca o pisică surdă să nu fie trezită brusc prin atingere, deoarece se poate speria mai ușor.

Mitul 4: „Pisicile albe au imunitatea mai slabă”: Fals

Nu există o regulă biologică potrivit căreia blana albă ar determina, în sine, un sistem imunitar deficitar.

Culoarea blănii și funcționarea sistemului imun sunt procese biologice diferite.

O pisică albă poate dezvolta aceleași boli infecțioase, parazitare, metabolice sau oncologice ca orice altă pisică. Riscul individual depinde de factori precum vârsta, statusul vaccinal, expunerea la agenți infecțioși, nutriția, predispoziția genetică și mediul de viață.

Așadar, dacă o pisică albă se îmbolnăvește frecvent, cauza trebuie căutată medical și nu atribuită automat culorii blănii.

Mitul 5: „Pisicile albe sunt mai sensibile și au probleme dermatologice”: Parțial adevărat

Lipsa pigmentului din piele înseamnă o protecție mai redusă împotriva radiațiilor ultraviolete. Pisicile cu zone de piele foarte slab pigmentate, în special cele cu blană albă, pot fi mai vulnerabile la efectele cronice ale expunerii la soare.

Zonele cel mai frecvent expuse sunt:

• vârfurile urechilor
• nasul
• pleoapele
• alte regiuni cu blană foarte rară

Expunerea repetată la radiații ultraviolete poate produce dermatită solară, iar leziunile cronice pot evolua către carcinom cu celule scuamoase (SCC), un tip de cancer cutanat întâlnit la pisici, în special pe zonele slab pigmentate.

Primele semne pot fi discrete: roșeață, cruste, descuamare, mici răni care nu se vindecă sau modificări ale marginii urechii.

De aceea, o leziune persistentă pe urechea sau nasul unei pisici albe nu ar trebui ignorată și atribuită automat unei „zgârieturi”.

Concluzia ar fi că pisicile albe nu au neapărat „piele sensibilă”, dar pielea lor depigmentată poate fi mai vulnerabilă la radiațiile UV și la cancerul cutanat asociat acestora.

Mitul 6: „Pisicile albe trebuie ținute complet departe de soare”: Fals (dar expunerea excesivă trebuie prevenită)

Soarele nu este un „dușman” al pisicii. Problema este expunerea intensă și repetată la radiații ultraviolete, mai ales la animalele cu pielea foarte puțin pigmentată.

O pisică albă poate sta într-un loc însorit, dar este recomandabil să aibă permanent posibilitatea de a se retrage într-o zonă umbrită.

Pentru pisicile cu risc crescut, se pot recomanda măsuri suplimentare de fotoprotecție. Nu trebuie însă aplicate produse solare umane la întâmplare: unele ingrediente pot fi toxice pentru pisici dacă sunt ingerate prin toaletare.

Mitul 7: „Pisicile albe cu ochi diferiți au probleme de vedere”: Fals

Heterocromia – situația în care cei doi ochi au culori diferite – poate apărea la pisicile albe și este, de regulă, legată de distribuția diferită a melanocitelor în timpul dezvoltării irisului.

Un ochi albastru și unul verde sau auriu nu înseamnă automat că pisica vede mai prost.

Important este să facem diferența între culoarea irisului și funcția vizuală.

O pisică cu heterocromie care se orientează normal, urmărește obiecte, reacționează la stimuli vizuali și nu prezintă alte modificări oculare nu trebuie considerată automat bolnavă.

Mitul 8: „Pisicile albe au nevoie de o alimentație specială”: în general, fals

O pisică albă sănătoasă nu are nevoie de o dietă specială doar pentru că este albă.

Necesarul nutrițional trebuie stabilit în funcție de vârstă, greutate, nivel de activitate, status reproductiv, eventuale boli și tipul de hrană.

Există însă un motiv pentru care uneori proprietarii asociază pisicile albe cu „dietele speciale”: unele pisici pot avea afecțiuni medicale independente de culoarea blănii, iar atunci dieta poate deveni parte a tratamentului.

De exemplu, o pisică cu boală renală, obezitate sau anumite afecțiuni urinare poate necesita o dietă terapeutică. Această nevoie nu este cauzată de culoarea albă.

Mitul 9: „O pisică albă trebuie să fie de rasă”: Fals

Culoarea albă poate apărea la pisici de rase diferite, dar și la pisici fără origine genealogică documentată.

„Alb” descrie o caracteristică a blănii, nu o rasă.

O pisică albă europeană comună și o pisică albă aparținând unei rase pot avea mecanisme genetice diferite care contribuie la aspectul lor, iar aspectul exterior nu este suficient pentru identificarea unei rase.

Mitul 10: „Pisicile albe sunt fragile și nu pot duce o viață normală”: Fals

Aceasta este una dintre cele mai importante idei de corectat.

O pisică albă sănătoasă poate avea o viață absolut normală. Chiar și o pisică albă cu surditate congenitală se poate adapta foarte bine la viața de interior.

Ceea ce diferă este mai degrabă profilul de prevenție.

Pentru o pisică albă, se va acorda o atenție suplimentară:

• evaluării auzului, în special când există factori de risc
• examinării regulate a pielii
• verificării urechilor și nasului pentru leziuni cronice
• prevenirii expunerii excesive la radiații UV
• siguranței mediului, dacă există surditate
• controalelor medicale de rutină

Așadar, nu este vorba despre o pisică „fragilă”, ci despre o pisică la care anumite aspecte merită monitorizate cu mai multă atenție.

• Ce ar trebui să rețină un proprietar?

Culoarea albă a blănii este în primul rând un fenotip genetic, nu o boală.

Cele mai importante două aspecte medicale asociate cu pisicile albe sunt:

• Surditatea congenitală

Mai ales în anumite combinații genetice asociate cu depigmentarea și ochii albaștri. Surditatea poate fi unilaterală sau bilaterală.

• Sensibilitatea la radiațiile ultraviolete

Zonele de piele depigmentată sunt mai vulnerabile la leziunile induse de soare, iar expunerea cronică poate favoriza apariția carcinomului cu celule scuamoase.

În schimb, afirmațiile potrivit cărora pisicile albe ar avea în mod obligatoriu imunitate slabă sau ar fi incapabile să ducă o viață normală nu au o bază medicală solidă.

Dincolo de mituri, poate cel mai important mesaj din perspectiva medicinei veterinare este că nu trebuie să transformăm particularitățile genetice în etichete.

O pisică albă nu este „bolnavă pentru că este albă”. Nu este automat surdă, nu este automat albinoasă și nu are nevoie automat de o dietă specială. În același timp, anumite particularități genetice asociate depigmentării justifică o atenție suplimentară asupra auzului și a sănătății pielii, iar cu prevenție, monitorizare și îngrijire corespunzătoare, majoritatea pisicilor albe pot avea o viață sănătoasă și împlinită.